În această dimineață a avut loc prezentarea priorităților Președinției spaniole rotative a Consiliului Uniunii Europene, care urmează să se desfășoare în a doua jumătate a anului 2023.
La prezentarea realizată de către ambasadorul Spaniei in România, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano au participat ministrul afacerilor externe al României, doamna Luminița Odobescu, și Sefa reprezentanṭei Comisiei Europene, doamna Ramona Chiriac.
În cadrul prezentării, au fost evidențiate cele patru axe principale pe care se va ghida activitatea Președinției spaniole: reindustrializarea Europei și Autonomia Strategică Deschisă, realizarea de progrese înspre tranziția ecologică și cea medioambientală, promovarea unei mai justiții sociale și economice sporite şi consolidarea unității europene.
De la aderarea Spaniei la UE in anul 1986, aceasta este a cincea oară când deține Președinția rotativă a Consiliului. Această Președinție debutează într-un context deosebit de complex pentru Uniunea Europeană, ca urmare a agresiunii ilegale împotriva Ucrainei și a situației economice provocată de pandemia COVID19, printre alți factori. Spania și România sunt țări strâns unite în cadrul Uniunii Europene și împărtășesc puncte de vedere și interese asupra celor mai importante aspecte. Între autoritățile noastre există un dialog foarte strâns și frecvent, iar România poate conta pe sprijinul Spaniei în încercarea de a avansa în realizarea unor obiective de maxim interes pentru români, cum ar fi aderarea la Spațiul Schengen.
Nu în ultimul rând, așa cum a subliniat ambasadorul, și în conformitate cu moto-ul ales pentru acest semestru, “Europa, mai aproape", Președinția spaniolă va depune eforturi pentru o Europă mai unită și mai incluzivă, care să își aşeze cetățenii în centrul procesului decizional.
Continuând tradiția profund proeuropeană a Spaniei și a poporului său, această țară începe semestrul Președinției cu entuziasm și hotărâre pentru a îndeplini acest rol important și a contribui la progresul politicilor europene.